„Cu dragoste, pentru mame!” - Eveniment dedicat mamelor cu mulți copii

Arhiepiscopia Iașilor Mai 25, 2018

Ediția din acest an va continua tradiția de a organiza pentru 15 mame din familii numeroase o zi festivă cu scopul de a le mulțumi, într-o manieră personală și plină de dragoste, pentru efortul depus în creșterea și educarea propriilor copii și pentru contribuția pe care o aduc în societate. Întregul program al zilei se va desfășura pe baza unui schimb de experiență cu alte mame din orașul Iași, enoriașe ale parohiilor „Sfântul Haralambie” și „Nașterea Maicii Domnului” – Talpalari.

„Este un proiect de suflet pentru noi, de aceea ne-am și decis să continuăm organizarea unor astfel de activități. Experiența de anul trecut ne-a arătat faptul că este extrem de important să arătăm recunoștință pentru aceste mame, care depun un efort considerabil în buna creștere a copiilor, contribuind astfel la o societate mai bună pentru noi toți. Nu este ușor să te îngrijești de 7, 8, 10 copii, să îi pregătești pe toți pentru școală, să le faci micul dejun, prânzul, cina, să ții echilibrul între afectivitate și autoritate, între grijile și bucuriile vieții. Credem că este de datoria Bisericii să mulțumească acestor mame, să le încurajeze și să evidențieze faptul că jertfa lor pe altarul familiei nu este un lucru banal, ci, de fapt, eset cea mai importantă și valoroasă faptă pe care o pot face” a declarat Sorina Hîngănescu, coordonator al Programului de solidaritate pentru familia cu mulți copii – Sf. Stelian, din cadrul Departamentului Pro Vita.

Evenimentul va debuta cu participarea mamelor la slujba Sfintei Liturghii la Biserica „Sfântul Haralambie” din Iași, va continua cu vizitarea punctelor de atracție turistică din oraș și se va finaliza cu o sesiune de discuții.

De asemenea, activitatea este organizat cu sprijinul studenților de la specializarea Comunicare și Relații Publice, din cadrul Facultății de Filosofie și Științe Social – Politice a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, care desfășoară practica de specialitate la Departamentul Pro Vita.

Pro Vita Iași este un departament al Sectorului de Misiune din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor și funcționează din anul 2011 având ca misiune salvarea, protejarea și îmbunătățirea vieții. Proiectele principale se concentrează în jurul informării și consilierii tinerilor, ajutoarea femeilor însărcinate aflate în dificultate, salvarea copiilor de la avort și sprijinirea familiilor cu mulți copii. Mai multe informații puteți găsi pe www.provitaiasi.ro . Pentru mai multe detalii cu privire la această activitate: Sorina Hîngănescu, coordonator al Programului Sf. Stelian, Tel: 0753.472.067

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri